Allar umsetingar

După treizeci de ani de zbuciumări deşarte, mă întorceam acolo de unde pornisem în lume. Căutasem fericirea prin toate colţurile pământului şi nicăieri n-o găsisem. Nici în zgomotul celor mai mari, pline de culoare şi
neadormite oraşe, nici în iubirea celor mai apropiaţi oameni şi nici chiar în inima mea. Cu cât o râvneam mai însetat, cu atât ea se ascundea mai adânc. Şi viaţa mă gonea întruna, mă umilea, îmi reteza aripile… Apoi îndrăzneala m-a părăsit. Ochii mei nu mai priveau înainte; înfricoşaţi de întunerecul nepătruns, se întorceau tot mai des înapoi (…). Oamenii treceau pe lângă mine, îmi dădeau bineţe şi mă priveau cu mirare. Îmi venea să-i opresc, să le spun orice îmi trecea prin minte, sa le spun că eu sunt cel ce acum treizeci de ani cunoşteam tot satul, cel care aici am cunoscut fericirea… Şi mereu nu îndrăzneam. Nimeni nu mă mai cunoştea şi nici eu nu mai cunoşteam pe nimeni. Mă simţeam străin de ei, cum se simţeau şi ei străini de mine…

1. Nu se afla pe acolo nici ţipenie de om.
2. N-a mişcat nici un deget ca să mă ajute.
3. Nimeni nu mişcă când vine şeful în inspecţie.
4. Nu e în stare să omoare nici o muscă.
5. Era o beznă de nu vedeai la un pas.

“- Cine ți-a cerut așa ceva? se minună Rotaru.
- Nimeni! Și totuși, dacă aș scoate gazeta pe care inima mea o poftește, ar trebui să intru în solda cine știe cui, fiindcă n-am bani! mărturisi Toma. Dumneata însuți îmi faci imputări, dar niciodată nu mi-ai oferit sprijinul...Iartă-mă că ți-o spun!
- Dar nici tu nu mi l-ai cerut, Tomiță! zise zâmbind Rotaru. De altfel, nu poți oferi ceea ce n-ai! Eu nici nu mă pricep în ziaristică, și nici bani nu am atâția cât se pare că poate înghiți un jurnal.”

Olguța era foarte pretențioasă când venea vorba de scrisori. Avea mereu tot felul de coli și mărimi de plicuri. Nu putea accepta să aibă o hârtie tip pentru toată corespondența, după cum nu scria la fel tuturora. Își proporționa singură forma și mărimea hârtiei, după conținut. Niciodată un plic de-al Olguței nu dădea impresia unui palton prea strâmt, după cum nici scrisorile ei nu păreau petice de hârtie din greșeală strecurate într-un plic disproporționat de mare. Scrisorile către el erau gândite și așezate în plicuri anume.